Alvaro

Ploile din primăvara anului 1993 mi-au desenat harta Spaniei pe tavanul sufragerii. Cum podul casei nu este suficient de înalt, plin de cîlţi (drept izolaţie), iar apa se prelinge pe căi neştiute, n-am descoperit cauza. M-am sfătuit cu prietenii mei "Costache". Primul mi-a sugerat:
- Nu-i mare lucru să-ţi înlocuieşti acoperişul de "shingle". Îţi trebuie o aprobare de la primărie.

Am împrumutat nişte cărţi de specialitate de la biblioteca publică şi m-am documentat. Teoretic, nu părea mare ispravă. Mi-am luat o aprobare de circa $170 de la primărie. Amabil, inspectorul m-a întrebat:
- Nu vrei să-ţi montezi un "skylight"? Îţi va aduce lumina naturală în sufragerie.
- Aş vrea, dar nu ştiu cum să-l montez corespunzător codurilor de construcţie.
- E simplu, îţi desenez eu.
Simplu, simplu dar eram deja depăşit de acoperiş. Am lăsat la o parte fereastra spre cer.

Pe al doilea Costache, contractor de meserie, l-am descusut la detalii.
- Cum dau jos acoperişul existent?
- Închiriezi un mexican cu ziua, din faţa magazinului Home Depot.
- Îl pipăi la muşchi?
- Păi, ce-i sclav! Vînjos, micuţ să nu-ţi dărîme acoperişul, cu mîinile muncite şi bocanci de şantier. Cei cu adidaşi trebuie evitaţi.
- Care e tariful?
- $50 pe zi, plus mîncare.

Înarmat cu aceste cunoştinţe preţioase plus aprobarea primăriei în buzunar, m-am prezentat la sediul unei companii de gunoaie din orăşelul nostru. Trebuia să-mi închiriez un container unde să arunc resturile acoperişului vechi. La sediul gunoierilor, surpriză: sala de aşteptare în granit, fîntînă arteziană, fotolii de piele italiene şi o secretară de te lua ameţeala!

Întorcîndu-mă de la serviciu vinerea următoare, nu văd nici un container în faţa casei. Îl intreb pe vecinul meu atotştiutor, domnul Jenning.
- L-au adus înainte de prînz, apoi au venit şi l-au ridicat pe la orele 16:00!
Ce să fie, ce să fie! Sîmbătă mă prezint la sediul firmei gunoaielor cu factura-n proţap. Doar vicepreşedintele era prezent. Sînt norocos. Telefonează, şi-ntr-o oră am un vagon la dispoziţie.

Trecînd prin încurcăturile astea am ajuns la Home Depot abia la 11:00. N-a mai fost nevoie să selectez un mexican. Era doar unul, întîrziat: Alvaro.

Abia cînd s-a suit pe acoperiş i-am remarcat bocancii de lucru corespunzători! Documentat, am început printr-un comportament de şef:
- Să începem, ... împingem, ... aruncam, ....
Calm, cu tact, Alvaro aproba şi apoi:
- Ar fi mai bine să începem acolo, .... Mîine vin cu sculele mele, ... etc.
Atunci mi-a căzut fisa.
- Ai mai lucrat la acoperişuri?
- De 7 ani incoace asta fac.
L-am trecut în poziţia de şef de echipă, i-am mărit salariul la $70 pe zi, mîncare plus bere. A trecut şi cele două inspecţii ale primăriei.

Acum, după 16 ani, îi mulţumesc în scris. Folosindu-l pe Alvaro, costul acoperişului s-a redus la jumătate. Compania de gunoaie mi-a returnat cecul. Nu aveau voie sa ia gunoaiele pe strada mea. E monopol la strînsul gunoaielor în oraşul nostru. 2 companii îl împart riguros. Strada noastră era undeva, la graniţă! Şi vicepreşedintele nu ştia!

Publicat pe 19.10.2009 în Dulceaţa de cireşe albe şi amare