Curcubeul

A plouat zilele astea în Los Angeles. Fiica mea:
- Ai văzut "the rainbow"?
- Nu.
- Cum se spune în romană?
- Curcubeu.
- De unde vine ăsta?
Îl silabisesc eu în minte: cur cu beu! Mai bine evit întrebarea.
- Nu ştiu.

La 3 ani cînd a venit în SUA, vorbea bine romaneşte. Am înrolat-o la grădiniţă. După 4 luni am observat că nu mai ştie limba nativă. Iau o cărţulie cu animale şi pun degetul pe vulpe. O ajut:
- Vu, vu, vul, vul
- !!?
- Vulpea.
Trec la următorul animal.
- Lu, lu, lup, lup
Răspunde victorioasă:
- Lupea.

Măgăruşul

Eu şi Iris, ne azvîrlim o minge de tenis marca Wilson. Se prinde în joc şi măgăruşul, pitbulul meu. Urmăreşte cu disperare mingea şi salivează cu ochii ieşiţi din orbite. Sîntem atenţi să n-o captureze, scopul e să-l alergăm. Dacă o interceptează o va distruge dintr-o muşcătură! Ţin mingea la piept cîteva secunde. Sare şi muşcă. Brusc, îi trag un şut în fund. Nu scheaună!
- De ce îl loveşti?
Nu apuc să-i răspund, sîngele îmi înroşeşte cămaşa. Pitbulul e un cîine serios, el nu se joacă, se luptă.

Monograma

Vacanţă, traseul Los Angeles-Iaşi. În aeroportului din Frankfurt, scaunele par fotolii comparate cu cele din avion. După 12 ore de zbor şi 9 fuse schimbate, o să adorm imediat. Abordez un angajat:
- Sînt obosit, vreţi să mă treziţi la cursa Bucharest?
- OK.
Mă aşez şi adorm instantaneu. După 3 minute sînt zgîlţîit.
- Îmbarcăm cursa Budapest.
Iaşi, în bucătaria apartamentului mamei mele. Sorbim zgomotos, borşul de lobodă. Privirea îmi cade pe monograma lingurei: LA.
- Los Angeles?
- Pi naiba, Liceul Agricol

Sulurile

Foştilor sportivi Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi care promovează turismul romanesc timp de un an de zile, li s-ar putea eventual adăuga actuala laureată a premiului Nobel pentru literatură, Herta Müller, care a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Germanice Timişoara. Scriitoarea stîrnind vîlvă mai mare decît reclamele plătite ale Elenei Udrea.

Şi Roşcata a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Germanice, secţia Engleză-Germană în Bucureşti, unde a avut multe colege nemţoaice. La limba şi gramatica germană era dificil să competitezi cu acestea. Germana era limba lor maternă şi cîteodată greşeau doar cuvinte romaneşti. Îşi aminteşte cu nostalgie de Inge din Agnita, poreclită Şoricelul. Locuia într-o cameră de cămin împreună cu alte trei studente. Deşi la vremea respectivă nu era vreo criză economică, administraţia căminelor economisea pe unde se nimerea. Săptămînal femeia de serviciu împărţea trei suluri de hîrtie igienică pe cameră. Inge a replicat:
- Nu este posibil, trei sule la patru fete?
Femeia de serviciu mai să scape sulurile din mînă:
- Vă ştiu eu p-astea de la limbi străine, nu vă mai ajunge cu...lor.

Publicat pe 10.10.2009 în Dulceaţa de cireşe albe şi amare

Asigurarea auto

Decembrie, 1991. Aram Agopian, originar din Stara Zagora, lucra de cîţiva ani buni la o companie cu profil electronic în Los Angeles. La masa tradiţională de Crăciun organizată de companie, Aram a sărit calul. După o tragere la sorţi, salariaţii se felicitau reciproc prin cadouri de maxim 10 dolari. A primit de la reprezentantul vînzărilor o sticlă de coniac Martell valorînd mai mult decît suma menţionată. Generos, a deschis-o, îmbiat colegii dar mai mult s-a autoservit. Amestecînd coniacul cu vinul casei, s-a cherchelit. Petrecerea s-a terminat repede, salariaţii dorind să-şi afle "bonusul" din plicul sigilat. An de an bonusul * era însă acelaşi, $200.

Spre casă, pe autostradă, ghinion; una din luminile de poziţie ale camionetei lui, nu fucţiona. A fost oprit, identificat, chestionat, încătuşat şi transportat la o secţie de poliţie. Aici o poliţistă a continuat cu întrebări, printre care şi:
- Care sînt orientările dumneavostră sexuale?
- Pot să vi le demonstrez imediat!
I-a răspuns el, galant. A petrecut singuratic o noapte, într-o celulă cu uşi solide, glisante. Prilej de meditaţii şi amintiri: bunicul care şi-a îngropat aurul în timpul holocaustului undeva în Turcia, fuga din Bulgaria în Italia, lagărul de la Triest, America, nunta aranjată şi ratată cu fata patronului armean al magazinului Rons, visul înfiinţării unei companii, etc.

Acuzat de DUI **, şi-a angajat un avocat costisitor. A reuşit să-şi recapete permisul de conducere cu o restricţie pe doi ani: cantitatea de alcool în singe mult mai joasă decît cea legală. Acum avea necazuri cu asigurarea auto obligatorie în California. Scumpă pentru cei cu DUI la dosar.

Şi-a luat o zi de concediu. Pe vremurile alea fără internet cartea aurie era de mare folosinţă. A sunat diverse agenţii de asigurări şi după 5 ore de telefoane cu întrebări similare şi-a găsit ceva mai de doamne ajută. Asigurat, trage o ţigară, bine înţeles fără băutură. Îi tremurau mîinile de oboseală şi nervi. O idee relaxatoare îl învălue. Îl sună pe agentul de asigurări Anthony Lopez. Cu vreo 2 ore în urmă, îi răspunsese la întrebări dar nu l-a apreciat datorită preţului exagerat.
- Alo domnul Anthony?
Datorită puternicului accent rusesc, e recunoscut imediat.
- Aram.
- Da.
- Te-ai hotărît, vrei asigurarea?
- Nu, boule.
Aram depărtează receptorul de ureche. Un receptor mai întîi liniştit apoi zgomotos. Brusc, stresul dimineţii se transbordează în biroul lui Lopez. Relaxat îşi imaginează un Anthony roşu în obraji, înjurînd de zor.

* Acum companiile electronice, au retezat complet bonusurile.
** Driving Under the Influence of alcohol.

Publicat pe 16.10.2009 în Dulceaţa de cireşe albe şi amare

Alvaro

Ploile din primăvara anului 1993 mi-au desenat harta Spaniei pe tavanul sufragerii. Cum podul casei nu este suficient de înalt, plin de cîlţi (drept izolaţie), iar apa se prelinge pe căi neştiute, n-am descoperit cauza. M-am sfătuit cu prietenii mei "Costache". Primul mi-a sugerat:
- Nu-i mare lucru să-ţi înlocuieşti acoperişul de "shingle". Îţi trebuie o aprobare de la primărie.

Am împrumutat nişte cărţi de specialitate de la biblioteca publică şi m-am documentat. Teoretic, nu părea mare ispravă. Mi-am luat o aprobare de circa $170 de la primărie. Amabil, inspectorul m-a întrebat:
- Nu vrei să-ţi montezi un "skylight"? Îţi va aduce lumina naturală în sufragerie.
- Aş vrea, dar nu ştiu cum să-l montez corespunzător codurilor de construcţie.
- E simplu, îţi desenez eu.
Simplu, simplu dar eram deja depăşit de acoperiş. Am lăsat la o parte fereastra spre cer.

Pe al doilea Costache, contractor de meserie, l-am descusut la detalii.
- Cum dau jos acoperişul existent?
- Închiriezi un mexican cu ziua, din faţa magazinului Home Depot.
- Îl pipăi la muşchi?
- Păi, ce-i sclav! Vînjos, micuţ să nu-ţi dărîme acoperişul, cu mîinile muncite şi bocanci de şantier. Cei cu adidaşi trebuie evitaţi.
- Care e tariful?
- $50 pe zi, plus mîncare.

Înarmat cu aceste cunoştinţe preţioase plus aprobarea primăriei în buzunar, m-am prezentat la sediul unei companii de gunoaie din orăşelul nostru. Trebuia să-mi închiriez un container unde să arunc resturile acoperişului vechi. La sediul gunoierilor, surpriză: sala de aşteptare în granit, fîntînă arteziană, fotolii de piele italiene şi o secretară de te lua ameţeala!

Întorcîndu-mă de la serviciu vinerea următoare, nu văd nici un container în faţa casei. Îl intreb pe vecinul meu atotştiutor, domnul Jenning.
- L-au adus înainte de prînz, apoi au venit şi l-au ridicat pe la orele 16:00!
Ce să fie, ce să fie! Sîmbătă mă prezint la sediul firmei gunoaielor cu factura-n proţap. Doar vicepreşedintele era prezent. Sînt norocos. Telefonează, şi-ntr-o oră am un vagon la dispoziţie.

Trecînd prin încurcăturile astea am ajuns la Home Depot abia la 11:00. N-a mai fost nevoie să selectez un mexican. Era doar unul, întîrziat: Alvaro.

Abia cînd s-a suit pe acoperiş i-am remarcat bocancii de lucru corespunzători! Documentat, am început printr-un comportament de şef:
- Să începem, ... împingem, ... aruncam, ....
Calm, cu tact, Alvaro aproba şi apoi:
- Ar fi mai bine să începem acolo, .... Mîine vin cu sculele mele, ... etc.
Atunci mi-a căzut fisa.
- Ai mai lucrat la acoperişuri?
- De 7 ani incoace asta fac.
L-am trecut în poziţia de şef de echipă, i-am mărit salariul la $70 pe zi, mîncare plus bere. A trecut şi cele două inspecţii ale primăriei.

Acum, după 16 ani, îi mulţumesc în scris. Folosindu-l pe Alvaro, costul acoperişului s-a redus la jumătate. Compania de gunoaie mi-a returnat cecul. Nu aveau voie sa ia gunoaiele pe strada mea. E monopol la strînsul gunoaielor în oraşul nostru. 2 companii îl împart riguros. Strada noastră era undeva, la graniţă! Şi vicepreşedintele nu ştia!

Publicat pe 19.10.2009 în Dulceaţa de cireşe albe şi amare

Mierea

V-am mai scris despre albine şi stupari. DNA-ul meu e plin de miere. Vreo două luni s-a organizat miercurea, o piaţă în La Habra. Blocau strada Philadelphia din centrul oraşului şi închiriau multe tarabe pentru diverse mărfuri: de la legume pînă la brăţări. Noi am vizitat-o mereu. Ne atrăgea gustul şi mirosul fructelor naturale. Roşcata a găsit gogoşari şi roşii din grădină.

Era prezent şi un stupar înconjurat de borcănele. El prezenta decent marfa:
- Avem miere de cactuşi, de piersici, de cireşi, şi mierea florilor locale.
O duduiţă parfumată se minunează:
- Din flori locale!?
- E bună pentru alergii.
- Dar miere simplă n-aveţi?
Apicultorul s-a blocat. M-a bufnit rîsul. Iar cumpărătoarea a rămas neelucidată.

Publicat pe 23.10.2009 în Dulceaţa de cireşe albe şi amare